Manual pentru colapsul sistemului


Bine te-am regăsit! Ceea ce am simșit și ai simțit și tu despre motivație și dezvoltare personală este cum că ar fi o încercare de a-ți crea o bulă în care să trăiești și din care să îți dai impresia că totul este roz în jur, chiar și dacă situația prezentă nu e bună, măcar speri că va fi bine. Va fi bine doar dacă știi ce trebuie făcut și faci ce trebuie făcut ca să fie bine.

Dezvoltarea personală apare atunci când te implici într-o nouă activitate, care implică un efort mai mare decât în mod obișnuit, adică ceva ce e în afara zonei de confort. Dezvoltare personală e atunci când în urma unei noi activități dobândești noi cunoștiințe, sau aptitudini, sau ceva ce până acum nu ai avut. Un exemplu de nouă activitate care te scoate din zona de confort este pregătirea pentru un colaps economic. Colapsul economic global e o problemă ce ne privește pe toți, ne atinge pe toți.

prepper-de-Romania-400x296

Exemple de colaps și de criză au fost de-a lungul timpului, însă ceea ce s-ar putea să vină s-ar putea să dureze mai mult decât alte perioade. Și asta nu o spun eu, există specialiști care cunosc bine slăbiciunile acestui sistem în care trăim, de ce se va prăbuși, dar mai ales ce trebuie făcut, ce putem face la nivelul nostru acum.

Chris Martenson este un astfel de specialist, iar cartea sa ”Curs pentru dezastru” mi se pare cel mai complet și detaliat manual pentru supraviețuire în caz de colaps al sistemului.  Cartea pornește de la explicarea unor principii, precum cel de creștere exponențială. Apoi modul în care populația crește exponențial, și tot așa și nevoile cresc exponențial. De ce suntem mințiți de guvernul nostru și ce se ascunde în spatele minciunii – e tot ceva ce e explicat în carte. Cum funcționează sistemul monetar actual și de ce se va prăbuși după un timp; nevoia de energie crește exponențial, iar resursele de energie se împuținează; probleme delicate legate de rezervele de hrană și apă. Toate aceastea sunt descrise atât de detaliat, încât îți vei putea crea o imagine de ansamblu asupra sistemului în care trăim. Având imaginea de ansamblu, vei realiza cât de nesustenabil e și că deja se clatină destul de bine. De fapt, toată lumea poate vedea cu ochiul liber cum se clatină sistemul, însă cei ce puțini știu este de ce se clatină și ce putem face. Ei bine, răspunsul îl găsești tot în această carte, ”Curs pentru dezastru”.

Cartea am descărcat-o gratuit în format pdf de aici: https://cartidintei.wordpress.com/2014/11/22/24-c-martenson-curs-pentru-dezastru-despre-viitorul-nesustenabil-al-economiei-energiei-si-mediului-nostru/

Cu ocazia asta am descoperit blogul ”Carti din TEI”: https://cartidintei.wordpress.com/, unde se pot găsi materiale pdf pe teme asemănătoare.

Ne dezvoltăm personal dacă renunțăm să mai fim în totalitate sclavii acestui sistem economic decadent, iar ca să ne eliberăm (parțial, că total nu se poate! ), este necesar să privim și să gândim dintr-o nouă perspectivă, să începem un nou drum plin de aventuri și experiențe noi. Informația o avem deja, am pus linkul mai sus, cartea e cât de complexă și realistă se poate, așa că nu ne rămâne decât să punem informația în practică.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.