Ce vezi cand calatoresti prin peisajul vietii


 Inspiraţia pentru acest articol mi-a venit în timp ce mă uitam pe geamul trenului. Indiferent ce văd, oraşe, terenuri întinse cu monoculturi, inundaţii (a plouat mult în ultimul timp, prea mult), păduri sau altceva, toate au ceva comun: se află pe o câmpie. Mai exact, pe Câmpia Panonică, pentru că mă aflu în Ungaria. Despre scopul pentru care mă aflu în Ungaria, … scriu cu o altă ocazie. În articolul precedent menţionam că urmează să aduc mai multe detalii despre un subiect anume… şi da, aşa va fi.

Ideea care mi-a venit e despre tine. Rămânem înţeleşi asupra scopului acestui blog. Prezint idei şi fapte, nu dau sfaturi! Aşadar, ideea e despre tine, dar nu în sensul de sfaturi de dezvoltare personală. Bine?🙂

Imaginează-te că eşti într-un tren… intercity dacă vrei, sau … Railjet, ce vrei tu. De câteva ore, traversezi o zonă întinsă de câmpie. Doar câmpie. Uneori e plictisitor să vezi doar un câmp întins, dar alteori mai treci prin câte o pădure… pădure? Iată cât de mult poate schimba o pădure peisajul, deşi zona rămâne tot o zonă de câmpie. Mai treci prin câte un oraş, de unde poţi vedea ceva interesant din tren. Te imaginezi deja călătorind cu trenul printr-o zonă întinsă de câmpie?

geamul_trenului01

Sursa foto: notdefined.net

Deseori viaţa noastră, viaţa ta poate fi asemuită cu o zonă întinsă de câmpie. Noi nu ne-am născut în familii influiente, nu suntem moştenitorii unor averi uriaşe… cred că bine cred despre tine, că altfel nu ai fi ajuns pe acest blog🙂

 Aşadar, suntem sortiţi unei vieţi neiniteresante şi monotone. Rutiniere. Totuşi, pe acest câmp nesfârşit şi neinteresant, putem planta o pădure. Brusc, peisajul va deveni altfel. Sau, putem construi un oraş. Sau, putem construi monumente!

Faptul că ai o viaţă rutinieră, eşti sărac, nu mai este o scuză pentru a nu evolua. E ca şi cum ai avea doar o zonă de câmpie. Da, dar pe ea poţi înfiinţa păduri, oraşe, etc. Poţi construi multe în viaţa ta rutinieră şi săracă.

Ce poţi construi exact?  Ce poţi face exact şi concret în viaţa ta, pentru a obţine fericirea?

Dacă te aştepţi la un răspuns pas cu pas, de genul „cum să”, află că nu există.

Vieţile noastre diferă, nu ştiu cum e viaţa ta eu îmi văd de a mea. Însă răspunsul pentru tine, îl vei găsi cu siguranţă în această poveste; am găsit-o pe Facebook şi cred că are o morală şi pentru tine.

Într-o seară, un tânăr se apropie de Maestru şi-L întrebă:

 Cum pot fi sigur că ceea ce fac eu în viaţă este pe placul lui Dumnezeu?

 Maestrul, surâzând îi spuse:

 Într-o noapte, adormind, am visat următoarele: o bicicletă cu două locuri, un tandem şi L-am văzut pe Dumnezeu în spatele meu, pedalând. După un timp, Dumnezeu mi-a sugerat sa schimbăm locurile. Am fost de acord şi, din acel moment, viaţa mea s-a schimbat, viaţa mea n-a mai fost aceeaşi. Dumnezeu îi dădea vieţii mele, fericire şi emoţii. Ce s-a schimbat, când am inversat locurile?Când conduceam eu, cunoșteam pe de rost strada, curbele, suișurile, coborâșurile. Era aceeaşi stradă monotonă, era … aceeaşi. Era întotdeauna drumul cel mai scurt între două puncte.

http://image.made-in-china.com/2f0j00oeHQZyvMMLks/Tandem-Bike-SSB-307-.jpg

 Dar când a început să conducă El, El ştia scurtături nemaivăzute, sus între munţi, traversam locuri stâncoase cu viteză maximă, aproape să-mi rup gâtul. Tot ceea ce reuşeam să fac era să mă ţin în şa. Chiar dacă părea nebunesc, El îmi zicea: Pedalează! Pedalează!

 Când deveneam îngrijorat, Îl întrebam:

 Doamne, unde mă duci?

 Dar El nu-mi răspundea nimic, doar surâdea.

 Deodată, nu ştiu cum, am început să am încredere. Repede, am uitat viaţa monotonă şi am intrat în aventură şi ziceam: Doamne, mi-e teamă! Dar El, se uita înapoi, îmi lua mâna şi, dintr-o dată, mă linişteam.

 M-a dus printre oameni de care aveam nevoie, oameni care m-au vindecat, m-au acceptat şi s-au bucurat. Ei ne-au dat daruri pentru drum, pentru călătoria noastră. Dar Dumnezeu mi-a zis:

 Împarte darurile primite, sunt bagaje în plus, sunt grele.

 Şi le-am împărţit persoanelor cu care ne întâlneam în drum şi, mi-am dat seama că, atunci când împărţeam, eram eu cel ce primeam şi totuşi bicicleta noastră era uşoară.

 La început nu m-am încrezut în El, mă gândeam că mă va duce cine ştie unde. Dar El cunoştea secretele bicicletei, ştia cum să o încline când venea o curbă, ştia să sară ca să evite locurile stâncoase, zbura ca să evite locurile înfricoşătoare. Iar eu, învăţ să tac şi să pedalez în locurile cele mai ciudate, încep să mă bucur de panorama care se iveşte la orizont, de vântul care îmi bate în faţă şi de … tovarăşul meu de drum.

 Şi când nu mai sunt sigur că pot merge înainte, El îmi surâde şi-mi zice:

 Nu te îngrijora! Eu conduc, tu pedalează!

About manu021s

Sa privim mediul inconjurator dintr-o noua perspectiva! Vezi toate articolele lui manu021s

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: