Sursa tuturor problemelor de azi! Partea a-II-a (Plus citatul zilei)



În prima parte am făcut analogia statului roman din perioada regimului comunist cu o închisoare in care ești tratat bine daca îţi faci treaba, însă eşti supravegheat încontinuu şi nu eşti niciodată liber.

După evadarea poporului din această stare, a fost haos, însă în scurt timp lucrurile s-au liniştit, bătăuşii şi-au intrat în roluri, cei care au avut ocazia să tragă pentru ei din bunurile materiale din fosta închisoare au făcut-o, iar cei mai simpli şi care erau cuminţi în interiorul închisorii au început să asculte de cei care acum le promiteau că o vor duce mai bine.

Însă anii au trecut şi după 20 de ani omul a început să se plângă din ce în ce mai tare şi, cel mai important, să tot aştepte o schimbare pozitivă. Însă unii şi-au dat seama că această schimbare nu o să vină niciodată şi fug în altă ţară; mai sunt alţii care tot mai speră că va veni cineva care să-i salveze.

Foarte puţini si-au dat seama că schimbarea a venit cu adevărat odată cu căderea regimului comunist şi nu mă refer aici la schimbarea la nivel de conducere ci la schimbarea la nivel de individ. Însă aceştia sunt azi cei cu adevărat prosperi.

Ceilalţi, marea masă de normali au continuat să facă ceea ce ştiau să facă înainte, adică să aştepte să primească totul, bineînţeles ei făcându-și treaba de cetăţeni model. Dar pentru cine să facă asta? Pentru stat?

..

Acum vreau să te întreb ceva: tu crezi în destin? Dacă mă întreba cineva pe mine acest lucru acum 2 ani i-aş fi spus direct NU. Însă apoi m-am gândit, dacă e să cred în destin înseamnă că toată viaţa mea e scrisă dinainte de vreo entitate superioară şi înseamnă că nu am nici un motiv să nu reușesc ceea ce-mi propun, pentru ca aici e diferenţa între cei ce pot face ceea ce-şi propun şi cei care cred că destinul lor este să fie oameni simpli, că nu pot face altceva decât o scoală, o facultate şi să-şi caute un loc de muncă. Nici nu mai zic de un loc de muncă bun, pentru că în contextul actual al crizei, majoritatea s-ar baga la orice sau, chiar daca ştiu că în străinătate e tot criză, ar prefera să plece totuşi.

Dacă ai fost disponibilizat sau ţi s-a tăiat foarte mult din salariu şi nu-ţi mai poţi plăti ratele, să zicem că asta ar fi o soluţie de moment. Pentru că nu poţi sta să mori de foame. Însă trebuie să înveţi din greşeli, iar dacă până acum ai stat comod şi ţi-ai făcut treaba acum trebuie să te ridici şi să faci ceva pentru tine.

Sădeşte un gând şi culege o acţiune.

Sădeşte o acţiune şi obţii un obicei.

Sădeşte un obicei şi obţii un caracter.

Sădeşte un caracter şi obţii un DESTIN

Ţine minte, totul porneşte de la un gând, care încet încet creşte şi se fructifică până când gândul te va împinge să faci acea primă acţiune, care şi ea la rândul ei poate că nu e cea mai potrivită fiind prima încercare dar poţi reveni, rafina şi într-un final iţi va reuşi iar acea acţiune se va transforma într-un obicei. Iar când îţi vei forma un obicei vei vedea că nu te mai poţi lăsa de el. Însă pentru a creşte acest nou obicei, trebuie renunţat la altul mai vechi care nu e foarte sănătos (de exemplu uitatul excesiv la televizor). Dacă e să fac analogia cu citatul, e ca şi cum ai vrea să plantezi porumb peste buruieni. Nu cred că ar creşte prea bine, trebuie prelucrat puţin pământul acela înainte.

Când vei avea un obicei nou sau poate mai multe vei vedea că ţi se formează şi un nou caracter. Aşa se formează destinele. În acest fel de destin cred eu. Tu poţi să faci ce vrei..poţi crede în continuare că-ţi e destinată o viaţă mediocră şi să aştepţi să primeşti totul ca şi până acum sau poţi începe să-ţi împlinești adevăratul destin.

Dacă tot am vorbit de destin cred că e potrivit să pun tot aici şi Citatul zilei:

Nu lăsa pe nimeni să-ţi spună că nu poţi face ceva. Ai un vis, trebuie sa-l protejezi.

Cei care nu pot face ceva, îţi vor spune că nici tu nu poţi.

Vrei ceva, du-te şi obţine. Punct.

Will Smith (The Pursuit of Happiness)


Vă recomand acest film. Dacă nu l-aţi văzut deja ar trebui sa-l vedeţi. Vă va schimba perspectiva.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: